Asa cum fundatia este cel mai important lucru cand construiesti o casa, terenul pe care il alegi este „fundatia” proiectului tau de casa. Desi pare doar un pas intermediar, fiecare teren are provocarile sale si alegerea lui implica anumite consecinte pentru ca da tonul intregului proiect. O alegere bine informata te va scuti de frustrari si de cheltuieli viitoare. Acum e cel mai bun moment sa iti pui ideile pe hartie si sa vezi pas cu pas ce ai de facut ca sa te asiguri ca ai terenul potrivit.

1. Localizare teren

O casa noua, construita dupa planurile si nevoile tale, este o experienta unica. Odata ce ai avut acest gand, inseamna ca deja ti-ai facut primele calcule si stii zonele in care ti-ar placea sa locuiesti. Insa riscurile pot aparea chiar si acolo, asa ca trebuie sa ai in vedere o serie de detalii esentiale in alegerea terenului. In acelasi timp, fiecare teren, in functie de asezare si proprietati, necesita o solutie specifica.

Teren in zona rezidentiala sau nu?

Este important ca noua ta casa sa se afle intr-o zona rezidentiala. In sensul ca terenul de care esti interesat trebuie sa fie in intravilanul localitatii si nu in extravilan. Atentie mare la terenurile ofertate, pentru ca pot fi incadrate in circuitul agricol, iar trecerea lor in intravilan poate fi un proces anevoios, costisitor si frustrant.

Un teren langa fabrici, platforme industriale sau puncte de productie ce polueaza si creeaza zgomot, afecteaza calitatea vietii in interiorul casei tale si nu numai. Sigur nu iti doresti ca drumul tau spre casa sa fie mereu aglomerat de camioane. Apropierea de centrul orasului are si ea costurile sale, dar vei intelege in restul cursului de ce toate detaliile sunt importante in procesul de cautare a unui teren.

2. Cai de acces si utilitati

Cai de acces

Drumurile sunt printre primele aspecte pe care trebuie sa le iei in calcul. Sigur iti doresti sa ajungi rapid si in siguranta acasa, dar si sa fii punctual la intalnirile de dimineata sau la serviciu. Mai mult, o zona slab conectata iti poate afecta indirect viata sociala si intalnirile cu prietenii sau simple iesiri la cumparaturi sau la restaurant.

De aceea, este necesar sa verifici ca terenul sa aiba acces auto si pietonal pentru a fi conectat cu zonele de care esti interesat din oras, dar mai ales cu zona centrala. Multe zone rezidentiale noi nu au trotuare, iar strazile de acces sunt de multe ori intortocheate si inguste. Daca la o prima vedere acest detaliu nu pare sa iti incurce planurile, este posibil sa devina frustrant in timpul manevrelor de parcare.

Utilitati

Dar infrastructura nu inseamna doar strazi. Asa ca trebuie sa te asiguri ca vei dispune de conectare la sistemul public de alimentare cu apa, canalizare, gaze si electricitate. Altfel, va trebui sa suporti chiar tu costurile de bransare pana la poarta noii tale case. Exista insa si solutii alternative. In functie de terenul ales, poti alege alimentarea cu apa printr-un put forat in curtea casei tale sau inlocuirea canalizarii cu o fosa septica. Sau iti poti echipa noua casa cu un sistem de panouri solare pentru incalzirea apei, pompe de caldura sau centrale cu peleti pentru incalzire. Dar si acestea presupun costuri pe care trebuie sa le iei in calcul, in functie de terenurile aflate pe lista ta finala.

3. Suprafata teren casa

E bine sa stii ca nu vei primi aprobari de constructie de la Primarie pentru terenuri cu deschidere la strada mai mici de 12 metri sau cu suprafete sub 100m2. Pentru aceste situatii, trebuie sa consulti reglementarile din Planul Urbanistic Zonal (PUZ) si sa soliciti un Plan Urbanistic de Detaliu (PUD). Dar despre acestea vom discuta intr-o lectie urmatoare.

Cum calculez suprafata de care am nevoie pentru o casa?

Trebuie sa iti privesti noua casa ca un ansamblu care include cladirea, trotuarul casei, zona de acces pietonal, spatiul de parcare, spatiul de recreere si gradina. Daca intregul proces de construire a casei poate fi comparat cu un lung festin, aceste detalii vor fi desertul odata ce ti-ai finalizat casa. Si tocmai pentru a te bucura in voie, trebuie sa ai in vedere un teren cu o forma regulata, care sa iti permita sa construiesti proportional si corect, si sa iti ramana si spatiu pentru curte. E de retinut aici ca s-ar putea ca in unele cazuri terenul sa dicteze forma casei tale, chiar daca tu o vezi altfel.

Atentie insa, pentru ca o casa cu o suprafata utila de 100m2 poate ocupa de fapt in plan pana la 130m2, in functie de grosimea zidurilor. La fel de important e sa te consulti cu arhitectul tau, alaturi de care poti stabili suprafata utila a proiectului tau si implicit de ce teren ai nevoie pentru a-ti mai ramane spatiu si pentru celelalte planuri.

La fel de importanta este si orientarea terenului, pentru care trebuie sa iei in calcul asezarea fata de punctele cardinale, directiile de unde bat cel mai des vanturile. Acestea te vor ajuta sa deschizi casa pentru lumina naturala, inmagazinare de caldura si izolare impotriva vanturilor puternice. Este posibil ca aceste provocari sa fie atenuate de vecinatatea cu o cladire care sa iti fereasca noua casa.

4. Constructii vecine

O alta provocare a vecinatatii este alinierea peretilor exteriori. In situatii ideale, constructiile ar trebui sa aiba o distanta de minimum jumatate din inaltimea celei mai inalte cladiri, fie ca este cea a vecinului tau (deja construita), fie chiar cea pe care ti-o doresti tu. Dar daca peretele orb al cladirii alaturate - cunoscut drept calcan - incepe la limita terenului pe care se afla, atunci si cladirea ta va trebui sa se alinieze peretelui. Retragerile pe care trebuie sa le respecti fata de vecinatati, le vei afla din certificatul de urbanism solicitat pentru constructia ta.

In acest context, arhitectul tau te va ajuta sa alegi varianta optima si sa iti construiesti spatiul astfel incat sa ai loc suficient la interior, dar sa-ti ramana si pentru gradina sau alte planuri.

5. Structura solului

Inainte de orice achizitie de acest gen, este necesar sa verifici gradul de inundabilitate si calitatea solului. Intai de toate, terenul nu trebuie sa fie in albia unui rau sau in apropierea unei ape in care sunt deversate reziduuri.

Consistenta terenului este o provocare importanta pentru viitoarea ta casa. De multe ori, un teren care nu pare sa aiba probleme la suprafata, poate aduce mari batai de cap din cauza solului.

De aceea, este indicat sa apelezi la un studiu geotehnic elaborat de catre un inginer geothenician, care va preleva cateva mostre din terenul de care esti interesat pentru a determina structura terenului, adica straturile de pamant care il formeaza.

La ce iti foloseste un studiu geotehnic?

Acest detaliu va fi important pentru determinarea tipului de fundatie, pentru ca trebuie sa ai grija la panza freatica. Presiunea exercitata asupra solului si adancimea la care va ajunge fundatia casei tale pentru a preveni inghetul sunt detalii cruciale.Necunoscand tipurile de sol, costurile casei ar putea depasi estimarile tale initiale si implicit bugetul.

Informatiile despre structura terenului vor fi folosite mai apoi de arhitectul, inginerul structurist si inginerul constructor care se vor ocupa de planificarea si construirea casei tale. Nu in ultimul rand, studiul respectiv este necesar pentru obtinerea autorizatiei de construire.

6. Decizia de cumparare si contactul cu arhitectul

Asa cum este firesc, mai intai alegem ce ne place si stim ca ne permitem, pentru ca abia mai apoi sa verificam daca terenul merita investitia pe care o vom face. In aceasta etapa este deja cazul sa consulti un arhitect. In plus, poti consulta online sau la ghiseele Primariilor locale Planul Urbanistic General si Planul Urbanistic Zonal. Acestea contin cateva reglementari care se aplica fiecarei zone in parte si pe care trebuie sa le cunosti cand te-ai decis asupra terenului.

Evaluarea optiunilor

Inainte de a te adresa unui arhitect, trebuie sa te pregatesti cu un caiet de sarcini, adica ce anume doresti si ce buget ai. Cel mai bine este sa iti imaginezi cum ti-ai dori sa traiesti in casa ta, numarul de camere, cati copii doresti sa ai, cat timp intentionezi sa locuiesti in aceasta casa, deschiderea catre curte, amplasarea camerelor si orice alta cerinta.

E de preferat ca arhitectul tau sa vada mai intai terenul pentru ca apoi sa te poata consilia corect sa alegi tipul de casa de care ai nevoie - pe parter, cu mansarda locuibila sau cu doua etaje, tinand cont si de bugetul tau.

In acest moment vei depune cererea pentru eliberarea Certificatului de Urbanism specific cerintei tale si vei incepe obtinerea de avize si autorizatii pentru proiectul tau. Mai departe, vei alege un proiect creat de arhitectul tau, care odata aprobat iti permite sa treci la primii pasi din constructia casei tale de vis.

Inapoi sus